Paszkany neagă tratativele cu Boloni: “Sper să continuăm cu Trică în sezonul viitor”

Publicat de Cosmin Lucaci  /   Mai 07, 2013 - 2:26 pm  /   Publicat în Sport  /   Nici un comentariu
Francezul Godemeche (în dreapta) este unul din jucătorii care vor părăsi echipa la vară / Foto: redacţiadeştiri.ro

Francezul Godemeche (în dreapta) este unul din jucătorii care vor părăsi echipa la vară / Foto: redacţiadeştiri.ro

Feroviarii pregătesc o restructurare masivă a lotului din vară, după returul de coşmar, în care mai mulţi jucători au dezamăgit şi vor părăsi echipa. Chiar dacă Eugen Trică are şansa mielului de Paşti pentru a continua în Gruia şi în campionatul viitor, acesta se bucură de sprijinul formal al conducerii.

Patronul Paszkany a infirmat negocierile cu Ladisalu Boloni sau cu alt tehnician. Mai mult, Trică nu are licenţa PRO pentru Liga 1, acesta primind doar o derogare de 30 de zile din partea FRF, pentru a putea lua loc pe bancă ca şi tehnician.

“Sunt mulţumit în primul rând pentru că am început să mai şi câştigăm puncte în acest început de campionat şi mă bucur că echipa a avut atitutdine în aceste partide, de când am făcut schimbarea antrenorului. Se vede, cel puţin până acum, că ceea ce am gândit prin aducerea lui Trică ne-a ieşit, în sensul că echipa a început să aibă o atitdudine de campioană, de echipă care doreşte să câştige fiecare partidă. Ar fi important pentru Eugen, ca tânăr antrenor, ca încă din primul sezon să câştige un trofeu. Vă spun foarte sincer că nu am discutat cu niciun alt antrenor în afara lui Eugen”, a declarat Paszkany la postul  Look TV.

Omul de afaceri a dezvăluit faptul că în proporţie de 90% a ajuns la o înţelegere cu câţiva jucători, care vor fi la dispoziţia echipei la începutul pregătirii de vară. “Patru-cinci jucători vor veni sigur, s-ar putea să fie chiar mai mulţi. Nu sunt încă semnate înţelegerile, pentru că este prea devreme, dar ca de obicei vom încerca să-i avem pe toţi jucătorii noi încă de la începutul pregătirii de vară. Se ştie că România are o problemă în ceea ce priveşte calendarul internaţional, care nu se corelează cu campionatele importante din Europa. Ca atare, trebuie să ne mişcăm foarte repede, încă din luna mai, ca să semnăm cu jucătorii pe care îi dorim, pentru ca aceştia să fie la noi încă din prima zi a pregătirilor. Pot să spun că în proporţie de 90% sunt discutate aceste transferuri”, a adăugat şeful clujenilor.

CFR va juca, joi, pe teren propriu cu CS Severin în etapa a 30-a din Liga 1.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.