Iertarea*

Publicat de Redacția de știri  /   Aprilie 26, 2013 - 8:43 am  /   Publicat în Editorial  /   Nici un comentariu

Dacă putem face un reproș lumii în care trăim dar și nouă deopotrivă este faptul că îi și ne lipsește iertarea. Dincolo de faptul că această virtute întrupează la modul superlativ idealul unei viețuiri creștine, iertarea este în același timp o șansă pe care suntem chemați să o dăm lumii și semenilor.

Omul trăiește în această viață cu o dublă responsabilitate, atât pentru viața și sufletul său, cât mai ales pentru sufletul semenilor, pe care i-a primit ca dar de la Dumnezeu de a-i fi parteneri de drum și coechipieri în marea cursă spre câștigarea pariului cu viața, care este veșnicia. Și dacă nimeni nu aleargă singur în această viață, fiecare trebuie să manifeste o grijă pentru cei lângă care aleargă, pentru că de fapt cursa ta e și cursa celor din viața ta, apropiați sau mai puțin, iar idealul și ținta sunt aceleași pentru toți.

Și primul gest simplu care dă expresie grijii pentru cei din jur este iertarea, dificilă sau imposibilă uneori, dar necesară și vindecătoare de fiecare dată. A ști și a putea să îți ceri iertare înseamnă de fapt a-ți recunoaște propriile limite și slăbiciuni, dar și faptul că datorită lor trăim așa cum trăim, neglijenți, nepăsători, ignoranți sau superficiali unii cu alții.

De aceea, în orice gest de iertare omul dă expresie libertății sale interioare, dar în primul rând formulează o mare declarație de iubire. A nu putea ierta este sinonim cu a rămâne prizonierul unui moment nefericit din viață și a sfârşi prin a fi purtătorul unei poveri care nu este a ta, și care e de fapt, răul, nedreptatea sau umilința pe care ți-a făcut-o cineva. Astfel iertarea e necesară în primul rând pentru tine, care te eliberezi și reintri în cursă, dar și pentru cel care ți-a greșit, care își câștigă astfel o necesară uitare. Dacă iertarea poate veni mai mult sau mai puțin ușor, uitarea, care dă de fapt verdictul final, vine mult mai greu, uneori aproape deloc, iar pentru ea ai nevoie de răbdare, stăruință și gândul cel bun. A uita înseamnă a încheia definitiv un captiol nefericit și a-ți reda libertatea ta, dar și pe a celui care ți-a greșit, într-un gest prin care îl recâștigi pe un frate de-al tău pierdut sau cel puțin îți pierzi un dușman.

Idealul iertării e nobil, perspectivele eliberării câștigate sunt frumoase, dar transpunerea ei în fapte de viață poate fi o reală provocare. Dar, pentru toate există un model suprem al iertării care este Dumnezeu și care iartă complet și uită definitiv, pentru că mai presus de toate iubește fără margini. Omul trebuie să facă primul pas, privind în sufletul lui, iertând și cerându-și iertare, dar nu oricum, ci din inimă, restul îl face Dumnezeu.

*Acum câteva săptămâni, RedacțiadeȘtiri.ro a publicat un text în care Preotul Bogdan Ivanov a vorbit despre cât și cum se mai gândesc oamenii la fericire, unde o caută sau unde ar trebui căutată. Succesul acelui text ne-a făcut să-i propunem domnului Ivanov să scrie o rubrică săptămânală pentru Redacția, găzduită la categoria Editorial, în care să vorbească simplu despre întrebările sau fricile care ne macină în fiecare zi. Puteți să-i adresați întrebările dumneavoastră la rubrica de comentarii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.