Familia “U” şi echipa lor dragă. Cum s-a văzut din galerie confruntarea cu Severinul

Publicat de Codruța Simina  /   Martie 12, 2013 - 10:13 am  /   Publicat în Reportăjel, slider  /   9 Comentarii
"Pentru noi, luptă pentru noi!" / FOTO (c) redactiadestiri.ro

“Pentru noi, luptă pentru noi!” / FOTO (c) redactiadestiri.ro

-Cuuu echipa noastră dragă!

Pauză. Fulare alb negre se rotesc în aer. Linişte. Şi iar.

- Coolindăm o ţară-ntreagă!

Pauză. Linişte. Când vin înapoi, vocile ţi se prăvălesc în urechi, ascuţite, cristaline. Sunt doar femei şi copii în galeria lui U, dar efectul este acelaşi, garantat: îţi fac pielea de găină.

-Ca să vadă lumea toată dragoste adevărată!

Solidaritatea nu are vărstă / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Solidaritatea nu are vărstă / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Sunt domnişoare aranjate cu şepci roşii şi tocuri, mame însoţite de câte doi trei şcolari, “înfulăraţi” bine în alb şi negru, că nu li se văd decât ochelarii, ici-colo câte două-trei bunici rujate, cu poşete, unele cu nepoţei, altele trimise să ţină locul din tribună pentru soţii rămaşi acasă. La un loc, pe acelaşi stadion, cea mai iubită echipă şi cele mai iubite mame din Cluj trebuie sa arate ce ştiu :)

Deasupra mea plutesc voci de pitici, purtate în sus de steaguri alb-negru: Lup-tă U!, Lup-tă U! Bate un vânt rece şi moale, fete şi băieţi, emo, sporty spice şi smart casual, uniţi de aceeaşi idee, care trece prin toţi, ca un fir invizibil: Slavă ţie, studenţie, să ne fii mereu un scut/Numai datorită ţie Universitatea s-a născut… Imnul îţi ridică pur şi simplu pielea pe spinare. E bucurie pură, e un statut, e un fel de origine, e cine eşti… nu ştiu, oricum obiectivitatea mea jurnalistică s-a dus naibii.

Și fetele-s fani adevărați / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Și fetele-s fani adevărați / FOTO (c) redactiadestiri.ro

E 19.12 minute fix, mă pişcă deja palmele de la aplauze, şi încep să-mi dau seama că 90 de minute de cântat şi aplaudat nu sunt de joacă. E nevoie de antrenament, anduranţă, hotărâre :) Un puştan de vreo 13-14 ani e lider şi ghidează galeria: adolescenţii îi ascultă, mamele îl privesc cu voioşie, bunicile cu îngăduinţă admirativă. Trebuie să facă totul corect, ca un om mare.

Lângă mine, o fată frumoasă, cu manichiură nude şi codiţe de tuş la ochi agită un steag şi urmăreşte liderul de galerie. Se cântă din suflet: “…să-i spun fiului meu că eu ţineam cu U şi când era greu”. Tribuna de fii vibrează. Probabil sunt ciudată printre ei, cu carneţelul şi aplauzele stângace. După încă o rundă de Lup-tă U! Lup-tă U!, palmele îmi iau foc. Din spate, două doamne aranjate care urmăresc meciul în picioare se scuză în gol: “Noi nu suntem profesioniste…” Şi vocile de copii care apasă cu mesajul lor: Pentru noi, luptă pentru noi! Pentru noi… Pentru ei, pentru copilăria lor, pentru dorinţele lor. Să lupţi pentru asta. Încep să cred că dacă am vedea şi ceea ce nu se vede, în teren, fiecare jucător ar apărea alergând cu pachete de vise legate de adidaşi. Poate de asta se mişcă atât de greu către poarta adversă…

Lup-tă U! Lup-tă U! / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Lup-tă U! Lup-tă U! / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Portavocea a ajuns la o fată cu voce gâtuită de emoţii. Sau poate aşa se aude vocea forţată să fie cât mai puternică. Nu prea mai pot să spun clar, emoţia care vine din spate mi-a intrat prin piele. Ce îmi dau seama foarte bine e că n-am văzut aproape nicio secvenţă întreagă din jocul de jos, de pe dreptunghiul verde. Nici nu contează prea mult. Începi să înţelegi dimensiunea decompensării pe care ţi-o dă fiecare meci.

“La puşcărie, Miticăăă, la puşcărie!”, strigă una din fetele de lângă mine. “Păi ce, nu-i aşa? Pă’ nu merită?!”, spune apoi, justificativ. Să spună doamnele din tribună cine ce merită, apoi să vezi dreptate…

După prima repriză, palmele mi-s roşii, mi-e cald şi îmi pare rău că nu mi-am luat fular alb-negru de acasă. La pauză, o mamă cu un pici de vreo 5-6 ani merg spre toaletă. Piticul poartă ochelari şi şi-a tras fularul peste faţă: face pe omul mare, e numai “bicicletă” pe nas, alb şi negru. Când să intre, mama îl aranjează, îi trage fularul sub bărbie şi-i netezeşte părul. După două minute, ninja U-ist iese de la baie cu fularul pus înapoi, regulamentar, până sub ochelari. Adorabil.

Un "fănuț" de un an și trei luni a trecut răbdător prin prima repriză / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Un “fănuț” de un an și trei luni a trecut răbdător prin prima repriză / FOTO (c) redactiadestiri.ro

O bunică rădbatoare plimbă un bebe cu fulăraş să-i ţină atenţia ocupată. Are 1 an şi trei luni şi e parte dintr-o mare familie. Jumătate e sus în tribună.

Cealaltă jumătate e jos, la baza Cluj Arena: vreo 200 de bărbaţi şi băieţi se uită la meciul proiectat pe un perete. Sunt bune şi betoanele la ceva, că poţi să pui proiectorul pe ele. Începe repriza a doua. Se aud vocile de sus, din tribună: Lup-tă U! Lup-tă U!

“Uai mă, ce fain s-aude”, zice unul dintre băieţi, şi e ca un ton. Câteva zeci de secunde, topite unele în altele, vocile iubitelor şi copiilor de sus se unesc cu cele de jos, soldăţeşti, dure. Luptă U! Luptă U! E chiar un moment unic.

Câțiva băieți au preferat meciul cu dungi / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Câțiva băieți au preferat meciul cu dungi / FOTO (c) redactiadestiri.ro

And it makes you wonder. Toate cifrele şi numerele din lume nu-ţi pot explica de ce sus şi jos se cântă acelaşi cântec. Şi mai ales cum. Uniţi, taţii, iubitele, copiii, mamele, oamenii, cântă. Lumea visează. Scurt, câteva secunde. Nu există încă o ştiinţă care să tragă concluzii din secundele astea. Şi e bine că e aşa. Sufletele oamenilor încă pot oferi surprize.

A urmat un gol cu magnitudine pe scara Richter. Eram deja la jumătatea Parcului Mare, imaginându-mi ce fel de om a fost Iuliu Haţieganu, când m-a prins din urmă ecoul golului, trăit de familiile lui “U”. Ca o tentaculă care se întinde, am înţeles din spate, trăinicia lucrului bine făcut. El are un sens: bucuria. El are un scop: decompensarea. El vine din imaginaţie şi merge în istorie. Senzaţia cea mai acută pe care am avut-o, toată seara, a fost că niciun om din lume nu poate cumpăra ceea ce împărtăşeau fanii, sus şi jos. Bucurie pură. Pentru tot restul există Mastercard.

9 Comentarii

  1. v.covaciu 12 Martie 2013 10:40 am

    Codruta, esti formidabila! Multumim din suflet!

  2. Calin Misan 12 Martie 2013 12:21 pm

    Nimeni nu poate simti mai bine iubirea ca un copil si o femeie. Cu asa iubiti langa ea, “U” nu poate merge decat INAINTE.

  3. U 12 Martie 2013 12:45 pm

    emotionant! si aseara si acum mi-au dat lacrimile de fericire !U nu moare niciodata!U se mosteneste.

  4. Pingback: Ce mai citim azi? (I) | Florin Tomescu

  5. constant-in 12 Martie 2013 4:45 pm

    Nici nu stiu ce sa fac ! Sa te cert ? Sa te laud ? Cum ‘de ce sa te cert?’ pentru ca ma faci sa plang, om serios (zic io) si cu minte la cap (zic altii pana sa ma vada la U). Nu meriti doar laudata. Ci imbratisata de toate bratele care s-au ridicat dintotdeauna pana in ziua de azi la cer pentru U !
    Cand imi place un film il vad de cate ori pot. Cand imi palce o carte o citesc si recitesc de n ori. Da fata draga, articolu tau ii periculos. Ma feresc sa il ami citesc. Poate il folosesc drept plici peste nasul celor care nu inteleg nimic din eU.
    Tu fata ! Tu ma sperii ! …

  6. Bogdan, California 12 Martie 2013 4:51 pm

    Codruta,
    Iti sarut mana si sufletul.
    Cu un mare nod in gat iti multumesc. Tempo “U”!.

  7. Codruța Simina 12 Martie 2013 4:55 pm

    Vă mulţumesc şi eu foarte mult pentru aprecieri, doar am scris ceea ce am crezut că merită scris :)

  8. mihai folea 12 Martie 2013 9:22 pm

    Sufletul Universitatii fotografiat cu o camera de 100.000 de pixeli. Tulburator!

  9. paul_u88 12 Martie 2013 9:35 pm

    Respect atat iti pot spune……plus Sa asculti in seara asta piesa ” Si baietii plang cateodata ” deoarece in seara asta suntem multi care plangem cand citim….

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.