Adios, Vaya con Dios!

Publicat de Adi Hădean  /   Martie 14, 2013 - 10:30 am  /   Publicat în Reportăjel, slider  /   2 Comentarii
Sala a fost plină, dar nu burduşită / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Sala a fost plină, dar nu burduşită / FOTO (c) redactiadestiri.ro

În timpul concertului de adio al trupei Vaya con Dios la Cluj, m-a sunat soacră-mea din Italia să-mi spună că a fost ales noul Papă. Practic, dacă eram catolic, acesta ar fi fost singurul moment al serii în care mi s-ar fi făcut pielea de găină.

La ora opt fără un sfert am ajuns în parcarea Sălii Sporturilor “Horia Demian” din Cluj Napoca. Am găsit cu greu un loc pentru mașină, am pătruns în sală pe la zona A, graţie invitaţiilor primite de la organizatori. Am găsit ușor locurile, am salutat cunoscuţii (Doamne, mic e Clujul) şi am început să număr spectatorii. M-am oprit după o mie (sala a fost plină, dar nu burdușită). Mi-a sărit rândul din cauza unei doamne care-l sfădea pe Marcel, un domn de 50 de ani (pe acolo), aparent un fel de rudă (după cât de mare era papucul de sub care abia ieșea, cred că Marcel era chiar soțul). Am încercat să nu trag cu urechea, nu-i politicos să asişti la certurile în public ale oamenilor.

Totuşi, am reținut morala discursului de șase minute în apnee al doamnei: Marcel, dacă nu poți spune ceva logic, mai bine nu spune nimic, că nu mai vorbesc cu tine. Desigur, în tot timpul acesta, Marcel tăcuse sfios. Îmi venea și mie să spun ceva lipsit de logică, doar-doar o tăcea. Din fericire a intrat în sector ziaristul Ion Novăcescu, taman în momentul în care sala, sătulă de așteptare, a început să aplaude chemând artiștii pe scenă. Novăcescu a schițat un “mulţumesc”, ușor mândru, ușor jenat. Realizând că n-are partitura potrivită la el, s-a așezat. Nu știu dacă s-a prins pentru cine erau aplauzele.

"cică mă iubește dacă mă uit la ceas la ore de felul ăsta.."/ FOTO (c) redactiadestiri.ro

“cică mă iubește dacă mă uit la ceas la ore de felul ăsta..”/ FOTO (c) redactiadestiri.ro

La ora 20 și 20 de minute (cică mă iubește dacă mă uit la ceas la ore de felul ăsta), Vaya con Dios au urcat pe scenă în urale și ovații. Sau aşa ceva. Vocea caldă a fostei Dive ar fi umplut sala dacă ar fi fost mai puternică. Dani Klein, îmbrăcată și coafată după ultima modă din Tânăr și neliniștit a salutat publicul, care a salutat-o înapoi. Ion Novăcescu scrie pe Facebook: Se aude dumnezeieşte Vaya con Dios la Cluj. E posibil să fie un fragment din raportul către noul Papă.

Am recunoscut timbrul inconfundabil al solistei, am recunoscut și cântecele pe care le dădeam la radio cu 15 ani în urmă dar n-am mai regăsit forţa care-mi zbârlea solzii pe spinare în vremurile acelea (mai mult ca sigur că nici eu nu mai sunt la fel, pe atunci aveam mai mult păr și mai puține kilograme, acum e …invers). A fost aşa, cam ca întâlnirea cu o iubită care te-a părăsit în secolul trecut, îți amintești că a fost frumos dar nu mai ai fluturi de răscolit ori piele de găină de risipit din cauza ei. Sigur, lucrul acesta e valabil doar în cazul meu, există pe lume foarte mulți oameni capabili să reia relațiie cu fostele iubiri ca și cum n-ar fi fost întrerupte deloc. E posibil ca asta să fie explicația pentru sala plină de oameni entuziasmați.

Sala a trăi cu pasiune concertul. Sau aşa sugerează luminile / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Sala a trăi cu pasiune concertul. Sau aşa sugerează luminile / FOTO (c) redactiadestiri.ro

Serios, cei mai mulți dintre spectatori păreau încântați, ceea ce m-a făcut să mă simt ca Grinch-ul care plănuia să fure Crăciunul, ca domnul Scrooge cel incapabil de bucurie, lacrimi în colțul ochiului ori empatie. Aproape că mi s-a făcut rușine de neclintirea mea, aproape că mi-a venit să mă ridic și să plec. Am rămas doar cu speranța că trupa va cânta o piesă de la Adele. N-a cântat. Nu toată lumea-i Linkin’ Park.

Nu vreau să credeți că nu mi-a plăcut concertul. Mi-a plăcut, doar că pentru a putea găsi plăcerea și bucuria, a trebuit să iau muzica din Sala Sporturilor și să o mut, cu mintea mea cu tot, într-un birt obscur din Bordeaux, unde, în lumina slabă și-n clinchetul paharelor, să dansez cu doamna mea pe Don’t Break My Heart. Altfel, totul a fost bine, concertul s-a încheiat cu o adaptare în limba franceză după un cântec țigănesc din 1947 (Jelem, Jelem), un tribut adus de trupă tuturor țiganilor lumii, ca mulțumire pentru inspirație.

"A fost aşa, cam ca întâlnirea cu o iubită care te-a părăsit în secolul trecut..."/ FOTO (c) redactiadestiri.ro

“A fost aşa, cam ca întâlnirea cu o iubită care te-a părăsit în secolul trecut…”/ FOTO (c) redactiadestiri.ro

A urmat un bis de 12 minute încheiat de cea mai cunoscută și difuzată piesă a trupei, Nah neh nah, ocazie cu care tot publicul s-a ridicat în picioare, ocazie cu care am ieșit din sală pentru a găsi o ieșire rapidă și sigură din parcare (n-am găsit, un bou cu un Rover a parcat fix în spatele meu și am fost nevoit să levitez cu mașina pentru a ieși dintre cinci mașini parcate îm jur). Habar n-am cum s-a descurcat Novăcescu.

2 Comentarii

  1. Pingback: Nu am fost la Vaya Con Dios. Dar au fost alţii. | Tiberiu Fărcaş

  2. Nina 14 Martie 2013 8:19 pm

    ce frumos articol!! felicitari pentru scriere, m am distrat copios.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.