Consiliul Judeţean, invitat de scriitori să tranşeze “scandalul Tribuna”

Publicat de Codruța Simina  /   February 28, 2013 - 1:31 pm  /   Publicat în Local, slider  /   Nici un comentariu
Mircea Arman (dreapta) şi Constantin Barbu (stânga) la evenimentul dedicat lui Cantemir/FOTO: ziaristionline.ro (c)

Mircea Arman (dreapta) a reuşit să înfurie lumea literară cujeană cu jignirile lui /FOTO: ziaristionline.ro (c)

Petiţia scriitorilor clujeni care îl vizează pe noul redactor-şef de la Tribuna, Mircea Arman, a ajuns pe masa preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Semnată de 495 de scriitori, petiţia cere conducerii CJ Cluj o reacţie faţă de atitudinea acestuia. Precizăm că în ultimele zile, din cauza atitudinii lui Arman, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”, Ioan Aurel Pop, s-a retras din consiliul consultativ al revistei culturale.

“Noi am depus memoriul la Consiliul Judeţean. Prin acesta, am arătat care este situaţia, trebuie să se ia atitudine faţă de atacurile asupra scriitorilor. Atitudinea domnului Arman faţă de scriitori a fost execrabilă, dacă aţi văzut ce a spus acel domn în editoriale şi interviuri”, a explicat pentru RedacţiadeŞtiri.ro vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, Doina Cetea.

Printre semnatarii scrisorii se află poetul Ion Mureşan, Doina Cetea, Ruxandra Cesereanu, Ioan Groşan, Nicolae Prelipceanu, Mihaela Ursa, Miruna Runcan, Andrei Oişteanu, Laszlo Alexandru,

Reacţia scriitorilor clujeni vine după ce Mircea Arman i-a îndepărtat din consiliul consultativ al revistei pe Ion Pop şi Ion Vlad, după care, într-un editorial, noul redactor-şef de la Tribuna l-a atacat pe Gabriel Liiceanu. Într-un alt interviu publicat în Cotidianul, Mircea Arman a aruncat pur şi simplu cu jigniri la adresa multor scriitori, autodefinindu-se ca filosof-jurist în acel text.

“Aşteptăm, de asemenea, ca instituţiile administrative şi cele culturale în subordinea cărora se află revista Tribuna să ia notă că, prevalându-se de noua sa demnitate de redactor şef, dl Mircea Arman jigneşte lumea literară şi îndepărtează în ritm susţinut colaboratorii de o publicaţie socotită până acum prestigioasă”, se arată în petiția scriitorilor clujeni.

RedacţiadeŞtiri.ro a mai arătat că Arman s-a recomandat la mai multe evenimente culturale din ultimii ani drept “profesor doctor al UBB”, în timp ce instituţia a negat că l-ar fi angajat vreodată.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.