INTERVIU. Ionel Ganea, despre posibila revenire pe banca lui “U”: “Nu m-a căutat nimeni, dar am licenţa în dulap:)”

Publicat de Cosmin Lucaci  /   January 31, 2013 - 12:24 pm  /   Publicat în Exclusiv, slider  /   1 Comentariu
Fostul atacant al tricolorilor, Ionel Ganea (în stânga), este dispus să vină la U / Foto: redactiadestiri.ro

Fostul atacant al tricolorilor, Ionel Ganea (în stânga), este dispus să vină la U / Foto: redactiadestiri.ro

Fostul internaţional Ionel Ganea este unul dintre potenţialii tineri tehnicieni, care l-ar putea înlocui pe antrenorul Marius Popescu în funcţia de principal, pentru returul campionatului. “Ganezu” se află la Bucureşti, dar susţine că nu a negociat încă nimic cu acţionarul Ioan Mărginean pentru o eventual angajament la “U” Cluj. Acesta deţine licenţa PRO şi este dispus să se apuce cât mai repede de antrenorat în Liga 1.

RedacţiadeŞtiri.ro a vorbit cu Ionel Ganea despre eventuala instalarea a acestuia în funcţia de “principal” la “U” Cluj. Şefii lui “U” refuză pentru moment să facă public acest lucru. Aceştia vor să-l ţină încă o lună pe Marius Popescu la echipă, pentru a plăti un nou antrenor cu licenţă abia din martie.

– Ionel, este adevărat că ţi s-a propus un angajament pentru a pregăti “U” Cluj în retur?

– Voi fi foarte scurt. Nu este adevărat, încă nu am niciun angajament sau vreun contract cu o echipă din Liga 1.

– Dar ai fi dispus să ajuţi echipa Universitatea Cluj?

– Dacă se va parafa vreun contract şi mi se va cere ajutorul, o voi face cu mare plăcere. Nu am nicio înţelegere în momentul de faţă şi nu cred că este normal să vorbesc acum despre acest lucru. Pot fi negocieri, dar dacă nu e parafat nimic nu pot discuta.

– Lotul echipei a fost serios redus numeric şi valoric în iarnă. Te-ar descuraja acest lucru?

– Repet, când va fi vreun contract în acest sens, totul va fi făcut public, dar nu este nimic. Ideea este că mi-am luat licenţa PRO, dar o ţin în dulap. Vreau să antrenez, acest lucru e clar. Dacă voi fi abordat, atunci vin la Cluj cu mare drag. Deocamdată la Bucureşti e vreme urâtă, e ploaie:).

 

Un comentariu

  1. Pingback: E OFICIAL. Ionel Ganea este noul antrenor al lui "U" Cluj, din retur! - Redacția de Știri

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.