INTERVIU. Felice Piccolo a atins apogeul carierei la CFR: “Suntem doar nişte fotbalişti normali care au făcut istorie în Europa”

Publicat de Cosmin Lucaci  /   December 27, 2012 - 1:15 pm  /   Publicat în Exclusiv, slider  /   Nici un comentariu
Felice Piccolo a fost titular în succesul istoric contra lui Manchester, de pe Old Trafford / Foto: (c) uefa.com

Felice Piccolo a fost titular în succesul istoric contra lui Manchester, de pe Old Trafford / Foto: (c) uefa.com

Aflat de două sezoane şi jumătate în Gruia, italianul Felice Piccolo a reuşit un sezon incredibil în grupele Ligii Campionilor. După meciul de la Galatasaray a fost ales jucătorul etapei în echipa ideală de către uefa.com, lucru neizbutit chiar de fundaşii echipelor italiene. Cunoscut ca un tip cerebral şi echilibrat, Felice Piccolo, ultimul italian care a supravieţuit la CFR, a vorbit în exclusivitate pentru RedacţiadeŞtiri.ro despre anul încheiat în Gruia şi despre experienţa unică din Europa.

– Felice, ai avut un an plin cu CFR Cluj, în care aţi făcut senzaţie, mai ales în Liga Campionilor. Cum a fost pentru tine?

– În ceea ce mă priveşte a fost un an fantastic! Exceptând chiar primul meci, finala Supercupei României cu Dinamo, când nu am evoluat, pot să spun că am fost tot timpul la dispoziţia echipei. Unicul regret al meu a fost că nu am avut continuitate în jocuri la începutul sezonului, mai ales în campionat şi apoi în startul Ligii Campionilor, când antrenorul Andone nu mi-a dat prea multe şanse.

– Fiindcă ai adus vorba de fostul tehnician, Ioan Andone, crezi că ţi s-a făcut o nedreptate că nu ţi s-a dat şansa să joci titular, deşi multă lume aştepta acest lucru?

– Nu pot să spun că am fost rezervă la CFR, dar Andone nu mi-a dat oportunitatea să am meciuri în picioare. El a avea şi acel sistem al rotaţiei jucătorilor, schimba foarte mult primul 11. Când recurgi la o astfel de strategie tactică, niciunul dintre fundaşi nu avea cum să aibă continuitate, deci siguranţă în joc. Nu cred că a avut ceva personal cu mine, pentru că şi ceilalţi au fost în aceeaşi situaţie. Dar m-am antrenat la fel şi mi-am aşteptat rândul. În cele din urmă, Andone mi-a dat şansa să joc, pentru că m-a introdus cu Galatasaray, cu Steaua, Dinamo în deplasare când am câştigat. Nu m-a introdus doar în primul meci Manchester United, dar în rest am avut o relaţie profesionistă cu Ando.

– S-a vorbit îndelung de acel episod ciudat din play-off-ul Ligii Campionilor, în care ai fost anunţat mai întâi titular, apoi ai fost trecut pe lista rezervelor puţin înaintea partidei, deşi nu aveai deloc drept de joc. CFR ar fi fost în pericol să piardă meciul şi să nu se mai califice în grupele Ligii.

–  Eram pregătit să intru în teren pentru acel meci, dar din fericire, am fost avertizaţi că suspendarea mea era încă în vigoare, altfel am fi pierdut acel meci. Nu ştiu cine a fost responsabil pentru acest lucru, însă a fost clar că era vorba de o eroare. Până la urmă s-a început meci cu un om mai puţin, fără mine pe bancă. Dar totul a trecut cu bine.

– Felice, la 29 de ani, se poate spune că ai atins apogeul carierei cu CFR Cluj în acest sezon?

– Da, pot spune asta. La această vârstă, un fundaş central atinge maximul formei sale fizice dar şi mentale. Din punctul meu de vedere, cariera fotbaliştilor, mă refer la vârstă aici, a crescut cu câţiva ani. Sunt tot mai multe exemple în acest sens.

– Ai petrecut deja două sezoane şi jumătate în Gruia, unde ai cucerit mai multe trofee. Te gândeşti să faci pasul la un alt nivel? Poate o revenire în Serie A?

– Mă simt perfect la Cluj, nu vreau să-mi fac planuri de niciun fel acum. Deocamadată îmi petrec o vacanţă liniştită cu familia, apoi mă gândesc să mă antrenez din nou. Dacă va fi ceva legat de un transfer, acest lucru se va face de la sine. Voi vorbi cu clubul, cu cei implicaţi. Conducerea va decide care va fi cel mai bun lucru în acest sens. Am mai jucat în Serie A, nu mai sunt un puşti nerăbdător, care îşi face iluzii. Am jucat contra unor atacanţi de rasă precum, Ibrahimovic, Kaka sau Pato, când erau la nivel mondial. Astfel, nu va fi nicio problemă pentru mine dacă voi petrece încă 5 ani în străinătate, fie că e Cluj sau altă echipă. E drept, mai am un an de contract, dar nu îmi fac probleme în acest sens.

– A fost o presiune suplimentară pentru tine faptul că eraţi mai mulţi fundaşi centrali la CFR şi fiecare râvnea să facă cuplu cu căpitanul Cadu?

– Este normal să fie o concurenţă acerbă. Când sunt doar 2-3 jucători e mai simplu. După mine, concurenţa pe post este benefică întotdeauna, te stimulează mereu să dai totul. Dar când simţi încrederea totală a antrenorului, cum este cazul lui Paulo Sergio, atunci dau totul pentru el.

– Specialiştii spun că meciul din deplasare de la Galatasaray a fost cel mai bun joc al tău din Liga Campionilor. Ai fost ales chiar de UEFA în echipa ideală a etapei. Ce înseamnă pentru tine acest lucru, ca şi un italian care joacă afară?

– Pentru mine rămâne o amintire unică. E genul de meci, care îţi dă o satisfacţie incredibilă şi senzaţia că ai cules roadele unei munci de ani de zile. A fost o partidă de povestit nepoţilor, cum se spune. Satisfacţia este imensă, pentru că acele imagini s-au tipărit în istoria clubului CFR dar şi în memoria suporterilor, la fel ca şi victoria istorică de la Manchester.

– Cum au reacţionat compatrioţii tăi după evoluţiile din Liga Campionilor, colegii care joacă în Italia?

– Ştii cum e, când eşti accidentat şi la pământ, nimeni nu te caută, nu îţi scrie un mesaj, nu îţi sună telefonul. Când am avut o perioadă grea la CFR, provocată de o accidentare după prima participare în Liga Campionilor, a fost o pauză grea de 4 luni de zile, nimeni nu m-a întrebat cum o mai duc. Acum, după partidele cu Galata şi Manchester, mesajele au fost multe :). Dar celor care mi-au fost aproape mereu, la bine şi la rău, o să le rămân veşnic îndatorat. Am avut la Cluj 3-4 prieteni care m-au susţinut în permanenţă când mi-a fost greu şi credeam că nu o să mai revin pe gazon.

– Una din marile probleme ale CFR-ului este incapacitatea de a face faţă pe două fronturi, atunci când joacă în cupele Europene. De ce nu are forţa să exceleze şi în campionat, la fel ca şi în Europa?

– Această echipă este nouă, mai ales pe scena cupelor europene. Meciurile din Liga Campionilor îţi dau o incredibilă motivaţie şi forţă mentală, de aceea sunt diferite. Uitaţi-vă de exemplu, la ceea ce se întâmplă cu Napoli. Ei nu vor reuşi niciodată să realizeze ceea ce a făcut Milan-ul lui Sacchi, Inter-ul lui Mourinho sau Juventus-ul lui Lippi. Diferenţa la aceste echipe este dată de această mentalitate de învingător, cultivată ani de-a rândul. Referitor la parcursul CFR-ului din campionat, au fost la un moment dat o serie de complicaţii, ghinioane, pentru că în mod normal ar fi trebuit să avem 6-7 puncte în plus faţă de cât avem acum. Altfel am fi putut aborda restul sezonului.

– Toată lumea spune că Steaua a scăpat în câştigătoare în acest sezon. Mai poate fi oprită?

– Cred că Steaua merită să fie pe locul unu. Dar nu putem spune că diferenţa este una fantastică, astfel încât restul echipelor urmăritoare să capitulăm. Mai sunt atâtea bătălii de dus şi puncte puse în joc. Totuşi, în cazul Stelei, să închei turul cu peste 45 de puncte este o performanţă incredibilă, cred că doar Barcelona a mai terminat astfel anul.

– Ce părere ai despre acest antrenor Paulo Sergio, care a reuşit să vă readucă pe şine într-un timp record. Ce a adus nou portughezul?

– De când sunt la CFR, unde au tot venit antrenori în această perioadă, nu am mai lucrat cu un antrenor atât de complet. Pare a avea totul acest antrenor. Mai întâi, aspectul uman. Îşi spune lucrurile bune, dar şi cele rele în faţă, şi are explicaţii obiective când o face. E un motivator bun, cum se spune, iar în fotbal acest lucru contează cel mai mult. Apoi, din punct de vedere pur fotbalistic, acest antrenor cunoaşte fotbalul, îl înţelege. Nu spun acest lucru pentru a mă linguşi, pentru că nu fac lucrul acesta niciodată. Ca să transmiţi în capul jucătorilor filosofia ta despre fotbal ca şi antrenor, este extrem de greu. Sper ca acest antrenor, fie că eu voi mai fi sau nu în viitorii ani, să fie păstrat cât mai mult timp posibil la CFR, pentru că face numai bine fotbalului românesc.

– Cum îşi explici succesul istoric de la Manchester, acolo unde doar Real Madrid s-a mai impus în cupele europene?

– Noi suntem jucători de fotbal normali, iar ca să reuşeşti o performaţă precum la Manchester trebuie să se întâmple mai multe lucruri. E vorba de noroc, apoi de o prestaţie extraodinară a unor jucători din echipa noastră, şi de ce să nu recunoaştem, şi o seară mai proastă a unor fotbalişti ai gazdelor.

– În plan realist, CFR-ului îi mai rămâne cucerirea Cupei României în 2013. Ce crezi?

– Eu spun să le luăm pe rând aceste meciuri din 2013. Dacă tu baţi la Manchester şi pierzi acasă cu Ceahlăul, atunci vei ruina totul. Astfel, următorul meci îl vom avea în Europa League cu Inter.

– Ce se întâmplă cu fotbalul din Italia? Traversează o criză financiară incredibilă.

– După cum vedeţi, criza aceasta se manifestă peste tot. Taxele sunt incredibil de mari, iar cluburile au probleme grave. Din acest motiv, marii fotbalişti care veneau să joace în Serie A, acum se îndreaptă spre echipele din Paris, Londra, Spania sau Turcia. Chiar dacă nu mai are forţa de acum 10 ani, Serie A rămâne cel mai dificil campionat de jucat. Dacă Barcelona ar veni să joace în Italia, nu sunt atât de sigur că Messi ar realiza câte 2-3 goluri pe meci de fiecare dată.

– Ce mesaj ai pentru clujeni, pentru suporterii care te-au susţinut la meciuri?

– Afecţiunea pe care am simţit-o din partea acestor oameni pasionaţi de fotbal mi s-a transmis încă din prima zi. Chiar şi când nu am jucat m-au susţinut enorm şi le mulţumesc. Am o mare stimă pentru ceferiştii clujeni. Susţineţi echipa în continuare.

Felice Piccolo (29 de ani) este intens curtat de formaţii din prima ligă italiană în această iarnă. Media din peninsulă a relatat despre interesul lui Genova pentru fundaşul italian al clujenilor, care se află în ultimul an de contract cu CFR Cluj, începând din ianuarie.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.