Povestea “Cercului secret de la Belvedere” și a clujeanului care a pus România pe harta internațională

Publicat de Bianca Felseghi  /   November 30, 2012 - 8:33 am  /   Publicat în Local, slider  /   2 Comentarii

Nepotul lui Alexandru Vaida Voevod, scriitorul Mircea Vaida Voevod vorbeşte despre bunicul său/FOTO: Bianca Felseghi (c) redactiadestiri.ro

Dacă, într-un exerciţiu absurd de imaginaţie, Alexandru Vaida Voevod ar mai trăi astăzi şi ar fi nevoit să-şi depună CV-ul să capete o slujbă, ar trebui să completeze un singur rând: am făcut o ţară. Pentru mulţi clujeni, numele lui reprezintă maxim o stradă. Care leagă cartierul Mărăşti de Centru.

Puțini mai știu că Vaida Voevod a fost unul din apropiații principelui Franz Ferdinand de Habsburg, urmaşul la tron al lui Franz Joseph și unul dintre puţinii români care şi-a clădit o casă în inima Clujului. Vaida Voevod a fost clujeanul care a citit în octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, Declaraţia de Autodeterminare a Românilor din Transilvania.

În așteptarea lui 1 Decembrie, l-am căutat pe nepotul său direct, după tată, pe scriitorul Mircea Vaida Voevod care ne-a povestit despre bunicul său şi politicienii zilelor noastre, despre federalizare şi Unire. Ne întâlnim în burta unei clădiri cu un trecut aparte, dar care e trecută cu vederea: aici s-a redactat actul prin care românii din Transilvania îşi afirmau autodeterminarea.

Casa aceasta a fost construită cu anumite sacrificii, în primul rând bunicul meu, ca român încercând să cumpere teren intra muros, în oraş, a plătit un preţ exagerat de mare spre a putea construi un astfel de edificiu monumental. Până în 1903 această casă era ridicată. El a locuit aici până la Diktatul de la Viena, când s-a refugiat la Sibiu. În acei ani, mă refer la începutul de veac, la etajul întâi locuia familia lui Alexandru Vaida Voevod, iar etajul al doilea era dedicat celor care îl vizitau. Pentru că înainte ca în Cluj să existe un sediu al Partidului Naţional Român din Transilvania, în acest imobil, în mod neoficial fiinţa conducerea acestui partid. De aceea, un întreg etaj al casei era dedicat oaspeţilor. Veneau preoţi, intelectuali, învăţători din întreaga Transilvanie”, spune nepotul.

Familia „Vaida Voevod” se trage din Bobâlna, după ce, în urma unei bătălii dintre Matia Corvin şi Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei a primit în Ardeal nişte feude şi a numit comiţi români ca să le administreze. „După bătălia de la Baia, în care regele Matia a fost învins de către Ştefan Vodă, regele Ungariei i-a dăruit voievodului Moldovei feuda Cetăţii Ciceului. În spaţiul căreia se afla şi Olpretul, Bobâlna de azi. În  vremea respectivă, Ciceul era o cetate inexpugnabilă. Petru Rareş, urmaşul lui Ştefan cel Mare, asediat fiind, s-a retras în această cetate a Ciceului, iar apoi mai târziu şi-a recâştigat tronul. Strămoşii familiei Vaida Voevod au fost numiţi castelani ai Ciceului de către Ştefan. Aceasta e originea numelui înaintaşilor noştri, Voievod desemnează o calitate politică, obştească, socială, aceea de conducător al unei comunităţi locale. De fapt, istoria acestui ţinut al Ciceului se leagă de istoria unei nobilimi româneşti care s-a născut acolo”, explică Mircea Vaida Voevod etimologia numelui său.

La început de sec. XX, Alexandru Vaida Voevod deputat al românilor în Parlamentul de la Budapesta, absolvent de medicină la Viena şi unul din apropiaţii principelui moştenitor al Imperiului Habsburgic, Franz Ferdinand, locuia la Cluj, în actuala Piaţă Ştefan cel Mare (ce coincidenţă!) nr.18 în care funcţionează restaurantul Opera.

Sigur că timpul trecea altfel în acele vremuri. Restaurantul care se afla şi atunci la parterul clădirii era un loc potrivit schimbului de idei. Pe atunci  exista cu adevărat patima pentru cozerie şi conversaţie. Era unul din modurile intelectuale de a te manifesta, iar Vaida Voevod era un cozeur de excepţie. Gândiţi-vă că astfel de conversaţii  se desfăşurau zile şi nopţi, când oboseau mesenii se retrăgeau la etaj şi continuau a doua zi, iar ritualul putea dura zile în şir. Acest imobil păstrează în mod pregnant ceva din personalitatea stăpânului său. Prin această casă au trecut nenumărate personalităţi ale culturii şi ale politicii vremii, chiar şi regii României”, spune nepotul.

Dar vremurile nu erau atât de relaxante pe cât par la prima vedere. Alexandru Vaida Voevod studiase împreună cu fratele său la Academia de Limbi Orientale de la Viena, pepiniera din care se recrutau diplomaţii Imperiului Habsburgic. După primul an, fraţii Vaida Voevod au fost invitaţi la rector care le-a comunicat că e prea mult să fie doi români diplomaţi mai ales că educaţia avea un caracter politic accentuat. Atunci, Alexandru Vaida Voevod a renunţat în favoarea fratelui său, optând pentru facultatea de medicină.

A fost un simplu pas înapoi şi o recalculare a situaţiei, crede acum urmaşul său, dar Vaida Voevod nu s-a retras deloc din politică. Dimpotrivă. Înainte de izbucnirea primului război mondial, Vaida Voevod făcea parte dintr-un grup de opozanţi în aşa-zisul „Cerc de la Belvedere” condus de Franz Ferdinand de Habsburg, urmaşul la tron al lui Franz Joseph, bătrânul împărat, şi în care se discuta aprins despre federalizarea acestei construcţii sclerozate.

Franz Ferdinand era atras de aceste idei noi ale federalizării, dându-şi seama că imperiul e anacronic şi depăşit. Există o corespondenţă de peste 70 de scrisori între Vaida Voevod şi principele moştenitor Franz Ferdinand. Mai mult, o rudenie apropiată a lui Vaida Voevod, un personaj interesant şi puţin remarcat, A.C. Popovici este cel care a scris o lucrare: Statele Unite ale Austriei Mari, publicată la Leipzig în 1906. Era o întreagă teorie despre federalizare. Vaida Voevod nu numai că împărtăşea această viziune, el a militat pentru aceste idei, pentru punerea lor în practică şi l-a atras în acest sens pe principele moştenitor care din multe puncte de vedere era pregătit să federalizeze imperiul. Se pare că şi sfârşitul tragic al principelui moştenitor, asasinat la Sarajevo are o legătură secretă cu ceea ce se pregătea în Cercul de la Belvedere. E o întreagă altă poveste..”, insistă Mircea Vaida Voevod.

Începutul războiului a ucis perspectiva unei Transilvanii federale, dar a făcut posibil, imposibilul: Unirea.

Privind înapoi cu aproape 100 de ani, Mircea Vaida Voevod este convis că bunicul său a fost fost echipat genetic să aibă energia necesară şi curajul să negocieze istoria şi graniţele ţării pe care o ştim azi: „Cred că a fost un om înzestrat din naştere cu acest patriotism adânc înrădăcinat. Nu e vorba de un patriotism formal, baroc, a fost unul dintre europenii politicii noastre, unul dintre cei mai înverşunaţi combatanţi care au pledat în Parlamentul din Budapesta, pentru drepturile şi emanciparea neamului său. Aş remarca faptul că a fost printre politicienii care pledau pentru dreptul de vot al femeilor.

Vaida Voevod a fost un orator de vocaţie, nu doar în limba română, ci şi în ungureşte sau germană.

Avea priză la public prin înfăţişarea lui leonină aşa, prin vocea baritonală şi prin darul oratoric. Am mai prins în viaţă pe unul dintre opozanţii săi politici, aflatla vârsta senectuţii bineînţelesc, care declara despre Al. Vaida Voevod că a fost un adversar căruia i-a purtat un profund respect”, mai adaugă nepotul.

A.Vaida Voevod (stânga) alături de Elena Voevod şi Iuliu Maniu în casa de la Cluj, Piaţa Ştefan cel Mare, lângă Teatrul Naţional/FOTO: arhiva personala a lui Mircea Vaida Voevod (c)

„A trecut vremea vorbelor, urmează vremea faptelor”, spune undeva „artizanul” Unirii Transilvaniei cu România. Iar faptele nu întârzie să apară: Alexandru Vaida Voevod citeşte în Parlamentul din Budapesta Rezoluţia de autodeterminare prin care se afirmă existenţa naţiunii române din Austro-Ungaria. Pe 1 decembrie 1918 participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegați aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” votează Rezoluția Unirii, iar Vaida se află în grupul de intelectuali care, alături de Vasile Goldiş, Iuliu Hossu şi Miron Cristea îi înmânează documentul regelui Ferdinand I. Momentul lui de graţie a fost 1919-1920 la Conferinţa de Pace de la Paris, când şef al delegaţiei române, a dobândit recunoaşterea internaţională a României întregite şi niciodată România n-a fost atât de mare ca atunci.

Cum ar vedea Alexandru Vaida Voevod regionalizarea despre care se discută acum în România? “Chestiunea e următoarea: regionalizarea se datorează globalizării din multe puncte de vedere, ea fiind un risc şi o primejdie. Nu ştiu ce-ar fi făcut Vaida Voevod, sigur însă el a optat la un moment dat pentru federalizarea Imperiului, dar în 1918 a optat pentru Unire. Părerea mea este că Al. Vaida Voevod şi apropiaţii săi s-ar fi opus regionalizării României pentru că există riscul pierderii identităţii. Acest tăvălug uriaş, globalizarea, ameninţă nu numai identitatea noastră, a fiecărei naţiuni, ci şi identitatea culturală europeană”, consideră urmaşul său direct

Nu ştim dacă poporul român trecut prin 50 de ani de comunism şi decădere, ar mai suscita acelaşi entuziasm din partea lui Alexandru Vaida Voevod, care „a avut norocul” să moară la puţin timp după venirea ruşilor şi nu a fost încarcerat la fel ca alţi demnitari din generaţia Unirii.

Cât despre 1 Decembrie, Unire şi semnificaţia ei în familia lui Vaida Voevod, fostul prim-ministru al României Mari, aceasta e mai mult decât o sărbătoare din calendar, e o saga a întregii aristocraţii româneşti din Transilvania. „Originalul bustului lui Vaida Voevod, întruchipat de măiestria sculptorului Cornel Medrea, se află în inima casei mele, aşa încât zilnic conversăm” surâde nepotul său, Mircea Vaida-Voevod.

În 1918 românii au avut o întreagă pleiadă de mari conştiinţe, i-au avut pe Maniu, pe Brătieni, pe Al. Vaida Voevod, oameni vizionari de o exemplară moralitate. Aşa s-a realizat ceea ce părea imposibil. Pot fi subiectiv atunci când vorbesc despre bunicul meu. Desigur acum este  foarte greu să concurezi  cu istoria şi cu marile ei personalităţi care te judecă de foarte de sus. Vaida Voevod a făcut în mod cert o … ţară. Se împlinesc în acest an 140 de ani de la naşterea lui Al. Vaida Voevod. În zilele noastre, eu zic că trebuie să ne întoarcem la ei ca la nişte modele şi numai aşa în timp poate că providenţa o să ne mai trimită astfel de oameni. Au fost nişte momente atât de autentice şi unice că nu mai pot fi reproduse niciodată, dar sigur, am speranţa să se nască într-o zi şi oameni în această lume românească”, spune scriitorul punând într-o balanţă dezechilibrată politicienii din 1918 şi cei de astăzi.

 

2 Comentarii

  1. Pingback: În amintirea creatorilor Clujului | Redacția de Știri

  2. Pingback: Povestea “Grădinii olimpice a Clujului” și a profesorului care a făcut din sport simbolul studențimii clujene interbelice | Redacția de Știri

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.