Estimarea Primăriei. Când va fi implementat noul PUG? Când va fi gata :)

Publicat de Codruța Simina  /   November 29, 2012 - 10:14 am  /   Publicat în Local, slider  /   Nici un comentariu

Primăria Cluj-Napoca a estimat: PUG-ul care trebuia să fie gata acum doi ani va fi implementat… când va avea toate avizele / FOTO (c) Primăria Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca nu este capabilă, după mai bine de doi ani de întârziere a proiectului, nici măcar să estimeze când ar putea intra în vigoare noul Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului. Practic, noul PUG este în același stadiu în care era și anul trecut în aceeași perioadă. În continuare nu are destule avize, și nici o variantă finală.

“Noul PUG nu a intrat în vigoare deoarece nu sunt obținute, până în prezent, toate avizele necesare și nu este predată varianta finală a documentației”, arată Primăria Cluj-Napoca, într-un răspuns la o solicitare în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Este răspunsul tipic pe care Primăria îl oferă de mai bine de doi ani de zile jurnaliștilor și cetățenilor interesați de finalizarea și implementarea noului PUG.

De asemenea, întrebați când estimează că noul PUG va putea fi implementat, Biroul Mass-Media al Primăriei arată că “noul PUG va putea fi aprobat și implementat după ce vor fi operate toate modificările și completările solicitate prin avize și va fi aprobat de Consiliul Local”. În răspuns se mai precizează și că firmele care au câștigat licitația pentru proiectarea noului PUG nu au primit bani anul acesta din partea Primăriei, dar nici nu au fost penalizate în vreun fel.

7 zile lucrătoare le-a luat celor de la Biroul Mass-Media al Primăriei să transmită aceste informații, iar răspunsul este semnat în numele Șefului Biroului Mass-Media, care este în concediu de maternitate.

Primăria a atribuit licitația pentru proiectarea noului PUG în anul 2009 trio-ului UTCN-Bogart-Planwerk. Termenul de finalizare era finalul anului 2010. De atunci, proiectul noului PUG a fost dezbătut public de câteva ori, însă niciodată într-o variantă finală sau avizată de toate instituțiile publice abilitate.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*


*

Copyright © 2012 Redacția de Știri.